Poate că cel mai important lucru pe care l-am învățat din lucrul cu cei mici este că ei sunt oglinzile noastre, ale adulților: ceea ce vom oferi, exact aceea vom primi la schimb. De aceea, eu aleg să le ofer, în fiecare zi, respect, integritate și iubire și le-am găsit pe acestea ca fiind cheia unei colaborări armonioase. Drept îndrumătoare a lor, fac tot posibilul să le fiu model de caracter și umanitate în primul rând, iar apoi, bineînțeles, formatoare eficientă de cunoștințe teoretice, care vor reprezenta baza dezvoltării lor ca studenți pentru viitor.